Home Transportatori Maritim Veneția interzice navele de croazieră și port-container
MaritimTransportatori

Veneția interzice navele de croazieră și port-container

222

Veneția încearcă să-și protejeze faimoasa lagună. Și, potrivit Reuters, Guvernul italian a decis că navele mari de croazieră și navele port-container trebuie să ocolească centrul istoric al Veneției. Ca și să acosteze într-o altă locație.

Actul normativ cere consultări publice cu privire la construirea unui terminal în afara lagunei. Acesta ar permite ca navele de pasageri de peste 40.000 de tone și navele-container să poată acosta fără să treacă prin fața pieței San Marco. Între timp, navele mari trebuie să acosteze în portul industrial Marghera, departe de Grand Canal.

„Oricine a vizitat Veneția în ultimii ani a fost șocat să vadă aceste nave. Lungi de sute de metri și înalte cât clădiri de apartamente, trecând prin locuri atât de fragile”, a declarat ministrul Culturii, Dario Franceschini.

Locuitorii din Veneția cer de vreme bună interdicții

Locuitorii de la Veneția au cerut ani de zile guvernelor să interzică navele mari în lagună. Iar îngrijorările au fost sporite după ce Costa Concordia, o navă de 114.500 de tone, s-a scufundat în largul insulei toscane Giglio în 2012, cu pierderea a 32 de vieți.

În 2013, guvernul de atunci a interzis navelor de peste 96.000 de tone să traverseze canalul Giudecca. Dar, ulterior, o instanță locală a anulat hotărârea. În 2017, un alt guvern a încercat din nou să interzică accesul navelor mari, care trebuiau să acosteze la Marghera. Din nou, mai mulți operatori de turism au reușit să ocolească dispoziția.

În 2019, o navă de croazieră s-a ciocnit cu un doc și o barcă turistică în Veneția, în timp ce se apropia de un terminal de pasageri de pe canalul Giudecca. Evenimentul s-a soldat cu rănirea a patru persoane.

Înainte de pandemie, care a devastat industria croazierelor, Veneția se număra printre principalele atracții turistice din Italia. Ea atrăgea peste 25 de milioane de vizitatori pe an. Iar acum, evident, profită de moment, pentru a pune la punct reglementările.

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

MaritimNoutati

Șantierul din Mangalia primește colacul de salvare de la turci

România negociază cu Desan Shipyard pentru preluarea șantierului naval Damen Mangalia după...

CamioaneNoutatiRutierTransportatori

UNTRR cere Ministerului Finanțelor amânarea aplicării amenzilor pentru sistemul e-Transport

Reprezentanţii transportatorilor rutieri din România susţin că aplicaţia e-Transport nu funcţionează corect,...

MaritimNoutati

Portul Constanța, cel mai mare hub de carburanți din Marea Mediterană și Marea Neagră

Portul Constanța a înregistrat o creștere semnificativă a importurilor de motorină de...

MaritimNoutati

Cel mai mare șantier naval din România ar putea fi închiriat

Autorităţile române de resort se află în negocieri avansate cu un potenţial...