Home Transportatori Rutier Transportatorul german Sennder intră pe piața din România
RutierTransportatori

Transportatorul german Sennder intră pe piața din România

102

Sennder, transportator rutier digital de mărfuri, care în 2020 a cumpărat divizia europeană a Uber Freight, intră pe piața din România. Compania germană a fost evaluată anul trecut la peste un miliard de dolari.

Sennder se concentrează pe transportul mărfurilor în Europa. Și, în special, pe expedierea de mărfuri „full truck load” sau FTL (n. red. – camion complet). În cazul transportului în regim de camion complet, marfa este încărcată la colectare şi descărcată doar la adresa de livrare, fără opriri pe traseu.

„Pandemia de COVID-19 a demonstrat importanța unei industrii logistice digitalizate. De-a lungul anului 2020, i-am ajutat pe transportatorii noștri să își sporească profitabilitatea, îmbunătățind marjele operaționale cu până la 80% într-o perioadă dificilă. Sennder este poziționată în mod unic pentru a impulsiona digitalizarea industriei, în beneficiul expeditorilor și al transportatorilor deopotrivă”, declara David Nothacker, CEO și unul dintre fondatorii companiei.

Sennder este în plină expansiune

În luna martie, start-up-ul german Sennder a anunțat că intenționează să cheltuiască 88 de milioane de euro pentru a se extinde în cinci țări. Respectiv Germania, Franța, Italia, Spania și Polonia. O parte din bani vor proveni de la Banca Europeană de Investiții (BEI). Acesta a acordat transportatorului digital un împrumut de 35 de milioane de euro.

Anul trecut, Sennder a strâns aproape un sfert de milion de dolari în două runde de finanțare. În ianuarie 2021, a strâns 160 de milioane de dolari de la investitori, la o evaluare de peste 1 miliard de dolari, în cadrul unei finanțări de creștere pentru a „accelera digitalizarea transportului rutier european” și pentru a-și stimula planurile de extindere.

La mijlocul anul trecut a mai avut o rundă de finanțare. Prin care a strâns încă 80 de milioane de dolari. Printre investitori se află Scania, Accel, Lakestar, HV Capital și Project A.

Transportatorul digital german de mărfuri, cu sediul la Berlin, are peste 900 de angajați în opt birouri internaționale. Acestea sunt localizate în Germania, Franța, Polonia, Letonia, Italia, Spania și Olanda. Sennder gestionează peste 40.000 de camioane în toată Europa.

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

NoutatiRutier

Biletele de autocar FlixBus, la peste 11.000 de stații de plată SelfPay

FlixBus a semnat un parteneriat cu Own.Solutions și cu liderul pieței locale...

CamioaneRutier

Piese camioane: Cum poți crește durata de viață a vehiculului tău

In lumea transportatorilor, întreținerea corectă a camioanelor reprezintă o prioritate. Din pricina...

FeroviarNoutatiTransportatori

Biletul unic pentru călătorii transfrontaliere

Președinta Comisiei Europene, Ursula Von der Leyen, a promis în campanie emiterea...

AerianNoutatiTransportatori

Ofertă specială de la TAROM

Compania TAROM lansează o ofertă specială pentru călătorii dus-întors către Praga şi...