Noul Sprinter tracțiune față exterior
Home Noutati Test: Cât consumă noul Sprinter cu tracțiune față
Noutati

Test: Cât consumă noul Sprinter cu tracțiune față

590

Am făcut pentru prima dată cunoștință cu noul Sprinter în primăvară, cu ocazia testului oficial organizat la Amsterdam. Acum a venit rândul unui test autohton, în care am vrut să vedem cât consumă noua versiune cu tracțiune față a lui Mercedes-Benz Sprinter.Mercedes-Benz România a lansat de curând o provocare: ce au în comun serviciile de curierat, cele de logistică, sectorul construcțiilor, atelierele de service mobile sau transportul de persoane? Evident, răspunsul era noua generație Sprinter, care vine cu peste 1.700 de variante de configurare, astfel încât oricine caută un vehicul comercial ușor de dimensiuni mari cu o masă maximă autorizată de până la 5,5 tone își poate comanda modelul potrivit.

Noul Sprinter tracțiune fațăDacă în testul din Olanda am avut la dispoziție în general versiuni de top, în testul autohton am condus o variantă mult mai accesibilă. Aceasta renunța, de exemplu, la jantele de aliaj, volanul îmbrăcat în piele, frâna de parcare electrică, comenzile electrice pentru scaune sau sistemul multimedia de mari dimensiuni. Asta nu înseamnă ca Sprinterul nostru nu avea suficiente echipamente pentru confortul șoferului și al pasagerilor. Sistemul MBUX era în versiunea cu ecran tactil de 7 inci, mai mult decât suficient pentru afișarea tuturor datelor necesare călătoriei. Șoferul mai beneficia de climatizare semiautomată TEMPMATIC, buton pentru pornirea motorului, dar și oglinzi încălzite și pliabile electric.

Ca orice Mercedes-Benz, Sprinterul nostru de test era un etalon pentru sistemele de asistență și siguranță. Încep enumerarea cu avertizorul pentru cuplarea centurii de siguranță a pasagerilor, un sistem atât de simplu, dar totuși vital și în lumea vehiculelor comerciale. Sistemul Crosswind Assist de menținere a stabilității în cazul rafalelor puternice de vânt este prezent în standard, iar ATTENTION ASSIST observă dacă șoferul dă semne de oboseală și îi indică să ia o pauză. Peste asta, Active Brake Assist te avertizează dacă te apropii cu viteză prea mare de vehiculul din față și chiar poate iniția frânarea dacă șoferul nu reacționează. În plus, la manevrele în spații înguste am apreciat din plin camera pentru marșarier, iar asistentul la unghi mort își face treaba cu zel, atenționând despre prezența altor vehicule pe benzile alăturate.

Impresionante au fost și spațiile de stocare. Câte două de mari dimensiuni în fiecare ușă, care pot găzdui inclusiv sticle de 2 litri. Alte două spații de mari dimensiuni deasupra parbrizului, plus locuri pentru acte deasupra bordului. Tot acolo mai aveam două locuri pentru pahare, iar alte două se regăseau pe consola centrală, lângă schimbătorul de viteze. Pe lângă sistemul multimedia se mai aflau numeroase spații de stocare mai mici, iar la o adică se puteau depozita bagaje chiar și sub bancheta pasagerilor.

Dar să revenim la ce interesează mai mult: modelul de test era 314 CDI, cu binecunoscutul motor diesel de 2.143 cmc în versiunea de 143 CP, cuplat la o cutie de viteze manuală în 6 trepte. Și, mai important, era o configurație cu tracțiune față, una dintre marile noutăți ale acestei generații. Care sunt principalele beneficii ale unei platforme cu tracțiune față? În primul rând, înălțimea de încărcare în spate este mai mică cu 8 cm, iar la aceeași înălțime a vehiculului volumul spațiului de marfă este mai mare cu aproximativ 0,5 metri cubi. Platforma mai simplă aduce și o greutate mai mică cu aproximativ 50 kg, iar aceasta împreună cu garda la sol mai mică aduc de la sine și o reducere a consumului. Pe lângă toate aceste beneficii la capitolul eficiență și productivitate, modelul cu tracțiune față este și mai ieftin, motiv pentru care oficialii mărcii spun că aceste versiuni vor fi responsabile în scurt timp cu jumătate din vânzările totale ale lui Sprinter.

Cum se conduce noul Sprinter în această versiune? Dacă nu luăm în calcul gabaritul, ca un autoturism normal, fără pretenții sportive. Cu o primă treaptă de viteză foarte scurtă, Sprinter poate pleca lejer de pe loc chiar și cu cele mai grele încărcături. Motorul trage bine peste 1.500 rpm și, perfect împerecheat cu transmisia, urcă lejer în viteză până la aproximativ 110 km/h, fără să dea semne de oboseală. Peste această viteză încep să se simtă pe șoselele noastre și sunete deranjante, spre deosebire de drumurile olandeze perfecte, unde Sprinter devenea zgomotos abia la 140 km/h.

În primăvară, în Olanda, pe un traseu de aproximativ 90 km care a cuprins câteva porţiuni urbane, dar mai ales centuri şi drumuri expres destul de aglomerate, consumul înregistrat a fost de 7,1 l/100 km. Unul destul de optimist pentru un furgon de 3,5 tone, aproape nou şi cu o încărcătură de câteva sute de kilograme la bord.

Noul Sprinter tracțiune față exterior 2Cum Sprinterul nostru nu era echipat cu sistem de menținere a vitezei de croazieră, deci indicat mai degrabă călătoriilor scurte, am preferat ca testul de consum să se desfășoare în București și pe drumuri naționale din jurul capitalei. Am resetat computerul de bord imediat ce am preluat mașina și după 43 de kilometri parcurși în București, plus o scurtă perioadă de funcționare la ralanti în timpul ședinței foto, consumul s-a oprit la valoarea mai mult decât decentă de 9,1 l/100 km. Acesta poate fi considerat un rezultat ideal pentru consumul urban, cel puțin în București, deoarece totul a avut loc la prânz, iar orașul era mult mai puțin aglomerat în luna august decât în orice altă perioadă. Viteza medie de 19 km/h este o dovadă în acest sens.

A urmat apoi un drum spre Oltenița, cu destul de multe localități în care am păstrat viteza legală, aproximativ 30 km de drum european, dar și numeroase porțiuni de drum județean cu drumuri înguste, urcări, coborîri și curbe destul de periculoase. La finalul celor 118 km, parcurși cu o viteză medie de 64 km/h, consumul înregistrat a fost de 6,8 l/100 km. Ca și în timpul testului urban precedent, aerul condiționat a fost folosit tot timpul, dar în plus au apărut doi pasageri și aproximativ 100 kg de bagaje.

Am repetat același traseu din afara Bucureștiului a doua zi, cu plecare dimineața foarte devreme, când nu a mai fost nevoie de folosirea aerului condiționat. Rezultatul: consumul a scăzut la 6,5 l/100 km, deși viteza medie a crescut puțin, până la 65 km/h.

Am revenit în București la ora 8:30 dimineața, ceea ce în mod normal ar fi fost o oră de vârf cu circulație bară la bară. Traseul liber mi-a permis însă să parcurg în capitală 22 km în aproape o oră și un sfert (viteză medie de 18 km/h), cu un consum urban ceva mai mic decât în ziua precedentă: 8,8 l/100 km.

Cât privește consumul la viteză constantă, Sprinterul nostru a înregistrat aproximativ 10 l/100 km la 130 km/h și 7 l/100 km la 100 km/h, iar consumul la 90 km/h scade și sub 6 l/100 km. Toate aceste valori sunt valabile cu mașina aproape goală și sistemul de climatizare în funcțiune.

Mercedes Sprinter 314 CDI
Motor: L4, turbodiesel
Cilindree (cmc): 2.143
Putere maximă/turaţie (CP/rpm): 143/3.800
Cuplu maxim/turaţie (Nm/rpm): 330/1.200-2.400
Tracțiune față
Cutie de viteze: manuală, 6 trepte
Variantă: panel van, 3,5 tone
Consum mixt (l/100 km): 7,9
Emisii CO2 (g/km): 208

Test apărut în numărul 265 (Septembrie 2018) al revistei Cargo&Bus.

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

FeroviarNoutati

Calea ferată Predeal – Brașov

Durata execuției lucrărilor de modernizare a secțiunii Predeal – Brașov va fi...

Noutati

Parcarea de la terminalul Plecări din fața Aeroportului Otopeni se închide de luni, 9 septembrie

Începând de luni, 09.09.2024, ora 9.00, parcarea din fața terminalului Plecări al...

Noutati

Familia Salameh cumpără terminalul de GPL Octogon din portul Constanța

Nawaf Salameh Family Office, care deţine producătorul de băuturi spirtoase şi vinuri...

CamioaneNoutati

IAA 2024: Premieră mondială MAN eTGL

MAN Truck & Bus va prezenta noul MAN eTGL luna aceasta, în...