Home Noutati Circulaţia pe DN7 Valea Oltului se închide o lună
Noutati

Circulaţia pe DN7 Valea Oltului se închide o lună

54

Circulaţia pe DN7 Valea Oltului se închide, între 8 iulie-9 august, în perioada zilei, pentru lucrări la lotul 2 al Autostrăzii Sibiu-Piteşti.

Rutele alternative vor fi transmise, din timp, de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

În perioada nopții, șoseaua va fi deschisă circulației.

Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii: „Ştiţi că avem acest lot 2 de pe Sibiu-Piteşti, care implică defrişări. Acestea au fost aprobate. (…) Cert este că, în acest moment, aceste lucrări nu pot fi făcute sub trafic; asta ar pune în pericol siguranţa traficului, viaţa celor care circulă pe DN7, şi asta nu şi-o poate asuma nimeni. De aceea, în această lună, din 8 iulie până în 9 august, vor fi făcute aceste lucrări absolut necesare pentru a realiza autostrada Sibiu-Piteşti. (…) Nu există altă variantă, am încercat să găsim. Vorbim de înălţimi foarte mari, care ajung până la 70 de metri, unde trebuie tăiaţi aceşti arbori care riscă, în mare măsură, să ajungă pe carosabil şi să pună în pericol siguranţa circulaţiei. În această lună, colegii mei de la CNAIR, împreună cu Poliţa Română, vor transmite rutele alternative, circulaţia fiind închisă pe perioada zilei. Pe perioada din noapte va fi redeschisă în fiecare zi, inclusiv în această lună de care vorbeam, dar vineri, la faţa locului, împreună cu colegii mei, vom transmite mai multe. Pe perioada zilei vom avea rute alternative pe care noi, împreună cu Poliţia Rutieră, le vom transmite din timp, astfel încât şoferii să le cunoască. Eu cred că e singura soluţie. Am cerut companiei care desfăşoară acele lucrări să aibă mobilizare mare, astfel încât să le finalizeze în această lună şi să ne folosim de aceste 30-31 de zile la maxim. Dacă tot închidem circulaţia, trebuie să avem un progres major pe acel tronson”.

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

FeroviarNoutati

Calea ferată Predeal – Brașov

Durata execuției lucrărilor de modernizare a secțiunii Predeal – Brașov va fi...

Noutati

Parcarea de la terminalul Plecări din fața Aeroportului Otopeni se închide de luni, 9 septembrie

Începând de luni, 09.09.2024, ora 9.00, parcarea din fața terminalului Plecări al...

Noutati

Familia Salameh cumpără terminalul de GPL Octogon din portul Constanța

Nawaf Salameh Family Office, care deţine producătorul de băuturi spirtoase şi vinuri...

CamioaneNoutati

IAA 2024: Premieră mondială MAN eTGL

MAN Truck & Bus va prezenta noul MAN eTGL luna aceasta, în...