Home Noutati Obiective mai stricte de emisii de CO2 pentru camioane și autobuze
Noutati

Obiective mai stricte de emisii de CO2 pentru camioane și autobuze

155

Parlamentul European a adoptat noi măsuri – deja convenite cu Consiliul – pentru a consolida obiectivele de reducere a emisiilor de CO2 pentru vehiculele grele.

Regulamentul, care se referă la emisiile camioanelor, autobuzelor, remorcilor și semiremorcilor noi, a fost aprobat de europarlamentari cu 341 de voturi pentru, 268 împotrivă și 14 abțineri.

Astfel, emisiile de CO2 de la camioanele grele (inclusiv vehiculele de uz municipal, cum ar fi gunoierele, dar și basculantele sau betonierele) și de la autobuze vor trebui reduse cu 45% în perioada 2030-2034, cu 65% între 2035 și 2039 și cu 90% din 2040. Până în 2030, noile autobuze urbane vor trebui să-și reducă emisiile cu 90% și să devină vehicule cu emisii zero până în 2035. Țintele de reducere a emisiilor sunt stabilite și pentru remorci (7,5%) și semiremorci (10%), începând din 2030.

Legea impune Comisiei să efectueze o evaluare detaliată a eficacității și a impactului noilor reguli până în 2027. Această revizuire va trebui să evalueze, printre altele, dacă măsurile s-ar aplica și camionetelor și utilitarelor și care ar fi rolul unei metodologii de înregistrare exclusiv a vehiculelor comerciale grele.

Acordul legat de obiectivele de emisii trebuie aprobat de Consiliul European

Raportorul Bas Eickhout (Verzi/ALE, Olanda) a declarat: „Tranziția către camioane și autobuze cu emisii zero nu este doar cheia pentru îndeplinirea obiectivelor noastre climatice, ci și un factor crucial pentru un aer mai curat în orașele. Oferim claritate pentru una dintre industriile manufacturiere majore din Europa și un stimulent puternic pentru a investi în electrificare și hidrogen.”

Consiliul trebuie încă să aprobe oficial acordul înainte de a putea intra în vigoare. Parlamentul European  are în vedere faptul că vehiculele grele sunt responsabile pentru peste 25% din emisiile de gaze cu efect de seră (GES) provenite din transportul rutier în UE și reprezintă peste 6% din totalul emisiilor de gaze cu efect de seră. Potrivit propunerii legislative a Comisiei – depuse în februarie 2023 – reducerea acestor emisii este crucială pentru obiectivele UE de a atinge neutralitatea climatică până în 2050 și de a reduce cererea de combustibili fosili importați.

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

FeroviarNoutati

Calea ferată Predeal – Brașov

Durata execuției lucrărilor de modernizare a secțiunii Predeal – Brașov va fi...

Noutati

Parcarea de la terminalul Plecări din fața Aeroportului Otopeni se închide de luni, 9 septembrie

Începând de luni, 09.09.2024, ora 9.00, parcarea din fața terminalului Plecări al...

Noutati

Familia Salameh cumpără terminalul de GPL Octogon din portul Constanța

Nawaf Salameh Family Office, care deţine producătorul de băuturi spirtoase şi vinuri...

CamioaneNoutati

IAA 2024: Premieră mondială MAN eTGL

MAN Truck & Bus va prezenta noul MAN eTGL luna aceasta, în...