Home Transportatori Feroviar CFR Călători: Întârzierea medie pe tren a fost de 8 minute, în 2023
FeroviarTransportatori

CFR Călători: Întârzierea medie pe tren a fost de 8 minute, în 2023

156

Întârzierea medie pe tren a fost de circa 8 minute, în 2023, din care doar 1 minut și 7 secunde a fost cauzată de CFR Călători, susține compania.

Procentajul trenurilor care ajung la destinație fără întârziere este de aproximativ 85% din trenurile CFR Călători aflate în circulaţie (în medie 1.100 de trenuri/zi), comunică, în 22 ianuarie, operatorulferoviar național.

Conform Contractului de Servicii Publice, CFR Călători a asigurat zilnic, în anul 2023, în medie, circulaţia a aproximativ 1110 trenuri. În anul 2023, volumul serviciilor oferite (trenuri circulate medie/zi) a înregistrat o creștere cu 4,7% față de anul 2022. Parcursul călătorilor (exprimat în călători km), în anul 2023 a fost cu 5,8% mai mare decât în anul 2022.

CFR Călători: 1450 de garnituri în parcul activ

După o pauză de 8 ani, odată cu intrarea în vigoare a planului de mers de tren 2022/2023, a fost reintrodusă categoria de tren Intercity pe rutele pe care viteza și condițiile tehnice au permis acest serviciu. Astfel, au fost proiectate pentru circulația în anul 2023 un număr de 12 trenuri, pe următoarele rute: București Nord-Cluj Napoca și retur; București Nord-Constanța și retur; Braşov-Constanța și retur; București Nord-Suceava și retur; Pașcani-Iași și retur; București Nord-Arad și retur; Teiuș – Arad și retur.

„CFR Călători face eforturi susținute pentru menținerea în circulație a tuturor unităţilor de material rulant tehnic disponibil, însă din cauza vechimii pot apărea unele defecţiuni în parcurs. În anul 2023, parcul activ de material rulant al CFR Călători aflat în circulaţie, a fost de aproximativ 1450 unități (450 de locomotive şi automotoare şi 1000 de vagoane). CFR Călători va putea realiza un serviciu public feroviar de pasageri care să răspundă în totalitate cerinţelor (îndreptăţite de altfel) călătorilor doar în condiţiile în care acestui domeniu de activitate i se vor aloca resursele financiare necesare, adică 2.800.000 de mii de lei acum, acesta fiind subcompensat. Şi asigurarea anuală a unei compensaţii la valoarea reală va fi conform legislaţiei în vigoare. Materialul rulant al companiei este vechi (ultimele 603 vagoane intrate în parcul CFR Călători au fost achiziţionate în perioada 1998-2011) şi este insuficient pentru cererea actuală de piaţă, fiind necesare în plus aproximativ 800 de unităţi și 250 de rame electrice”, transmite compania.

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

FeroviarNoutati

Calea ferată Predeal – Brașov

Durata execuției lucrărilor de modernizare a secțiunii Predeal – Brașov va fi...

FeroviarNoutati

Se deschid ofertele în cadrul licitaţiei privind mersul cadenţat în jurul şi între marile oraşe

Şedinţa Comisiei de evaluare, desemnată în cadrul licitaţiei privind achiziţia serviciului “Îmbunătăţirea...

FeroviarNoutati

Trenul de lux de înaltă tehnologie din Europa

GoldenPass Express nu este doar unul dintre cele mai pitorești trenuri din...

FeroviarNoutati

Cine va opera noile trenuri electrice cumpărate de ARF

Bursa Română de Mărfuri (BRM) a demarat organizarea licitaţiilor privind achiziţia de...