Home Logistică Aquila cumpără Parmafood
Logistică

Aquila cumpără Parmafood

164

Tranzacție pe piața de distribuție: Aquila cumpără Parmafood de la antreprenorul Eugen Savu, cu 16,5 milioane de euro.

Aquila, compania de distribuție și logistică pentru bunuri de larg consum, deținută de oamenii de afaceri Alin Dociu și Cătălin Vasile din Ploiești, anunță că semnează un acord preliminar de tranzacție pentru achiziționarea Parmafood Trading SRL și Parmafood Group Distribution SRL. Acestea sunt unele dintre principalele companii distribuitoare de bunuri de larg consum, controlate de antreprenorul Eugen Savu.

Prețul cumulat convenit pentru achiziția ambelor companii va fi de maximum 16,5 milioane de euro. Sumă din care se vor scădea datoriile, în baza unui mecanism de preț stabilit de părți, și va fi plătit din surse proprii.

Modalitatea de plată agreată constă în achitarea a 80% din suma totală la perfectarea tranzacției și câte 10% după expirarea unui termen de 1 an, respectiv 2 ani de la perfectarea tranzacției.

Tranzacția va avea loc sub rezerva obținerii avizelor necesare din partea Consiliului Concurenței, a Comisiei pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe și după aprobarea prealabilă a principalilor termeni și condiții de către Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor Aquila.

Ce au declarat oficialii Aquila

Cătălin Vasile, CEO Aquila, a declarat: „Conform strategiei de dezvoltare a afacerii anunțate odată cu listarea la Bursa de Valori București, continuăm achizițiile de companii și menținem abordarea din perspectivă mai amplă, de piață și de profitabilitate a companiei țintă. Totodată, achiziția ne va permite să ne extindem și să ne consolidăm prezența pe toate canalele de distribuție cu produse complementare activității noastre și reprezintă încă un pas în consolidarea afacerii. Finalizarea achiziției companiilor Parmafood va permite lărgirea portofoliului AQUILA cu noi parteneri internaționali și locali, continuând să oferim consumatorilor produse diversificate și de calitate ridicată. Suntem dedicați creșterii durabile și consolidării poziției noastre în piața distribuției, contribuind la dezvoltarea pe baze solide a afacerii, în linie cu misiunea de a avea un produs distribuit de AQUILA în fiecare casă.”

Declarația oficialilor Parmafood

Eugen Savu, acționar majoritar și Director General, Parmafood, afirmă: „Este o decizie importantă în privința viitorului companiei noastre și vine ca o confirmare a maturității modelului nostru de business. Am decis să oferim continuitate afacerii de distribuție prin asocierea cu un jucător mai mare, care împărtășește viziunea și valorile noastre și care va crea oportunități de creștere și dezvoltare atât pentru partenerii de afaceri, cât și pentru angajații noștri.”

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

LogisticăNoutati

WDP: Companiile preferă din ce în ce mai mult nearshoring-ul în favoarea offshoring-ului

Nearshoring-ul a câștigat o popularitate semnificativă în ultimii ani, înlocuind practicile tradiționale...

LogisticăNoutati

Vânzarea DB Schenker. Două oferte în valoare de 14 miliarde de euro pentru divizia de logistică

Grupul danez de transport DSV A/S şi un consorţiu condus de fondul...

LogisticăNoutati

Mitsubishi Forklift Trucks își completează portofoliul de stivuitoare electrice

Mitsubishi Forklift Trucks a prezentat recent noua serie de stivuitoare electrice cu...

LogisticăNoutati

Sameday cumpără grupul Pactic din Ungaria

Sameday, compania de curierat din grupul eMAG, continuă să-și dezvolte infrastructura regională...