Home Transportatori Aerian Ryanair a lansat oferta de iarnă adresată clienților din România
Aerian

Ryanair a lansat oferta de iarnă adresată clienților din România

88

Ryanair a lansat cel mai mare program de iarnă, cu peste 1,4 milioane de locuri pentru pasagerii din România.

Programul de iarnă al Ryanair se desfăşoară de la finalul lunii octombrie 2023 până la sfârşitul lui martie 2024. El oferă alegeri imbatabile pentru staţiunile populare de schi, pieţele de Crăciun, cumpărături sezoniere, „city break” şi destinaţii însorite pe timpul iernii, la cele mai mici preţuri ale biletelor din Europa, conform comunicatului companiei.

Vizitatorii români pot face de acum rezervări pentru o vacanţă pentru una dintre destinaţiile interesante din programul de iarnă al Ryanair, cu tarife disponibile de la 29,99 de euro, pe Ryanair.com.

„Am primit numeroase solicitări pentru programul de iarnă al Ryanair de la clienţii care vor să-şi planifice din timp vacanţa şi vor să facă rezervare la zborurile companiei din această iarnă. Chiar dacă unii caută soarele, alţii vor pe pârtii sau să se bucure de sezonul sărbătorilor într-unul din frumoasele oraşe europene, nu veţi fi dezamăgiţi de această selecţie imbatabilă de staţiuni populare de schi, pieţe de Crăciun, cumpărături sezoniere, ‘city break’ şi destinaţii însorite pe timpul iernii, pe care le oferim la cele mai mici preţuri din Europa. Pentru a celebra lansarea celui mai mare program de iarnă, compania a lansat vânzări speciale cu tarife disponibile de la doar 29,99 de euro, doar pe Ryanair.com”, a afirmat directorul regional Alicja Wojcik-Golebiowska.

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

AerianNoutati

Transportul aerian de pasageri a crescut cu aproape 5%, în primul semestru din 2024

Transportul aerian de pasageri a crescut, în primul semestru din 2024, cu...

AerianNoutati

TAROM are un plan de restructurare fiscală aprobat

Compania TAROM şi-a redus în 2023 pierderile la 18 milioane de euro,...

AerianNoutati

Wizz Air lansează abonamentul anual cu zboruri nelimitate

Wizz Air anunță lansarea abonamentului „All You Can Fly”, valabil 12 luni....

AerianNoutatiTransportatori

Ofertă specială de la TAROM

Compania TAROM lansează o ofertă specială pentru călătorii dus-întors către Praga şi...