Home Noutati Zona euro intră aproape sigur într-o recesiune
Noutati

Zona euro intră aproape sigur într-o recesiune

66

Zona euro intră aproape sigur într-o recesiune. Sondajele publicate luni arată o agravare a crizei costului vieţii şi o perspectivă nefavorabilă. Aceasta îi va face pe consumatori reticenţi la cheltuieli, transmite Reuters.

Deşi a avut loc o oarecare relaxare a presiunilor preţurilor, potrivit sondajelor, acestea au rămas ridicate. Iar Banca Centrală Europeană (BCE) este sub presiune deoarece inflaţia este de peste patru ori ţinta oficială de 2%, atingând luna trecută un record de 9,1%.

Banca se confruntă cu perspectiva unei creşteri agresive a ratelor dobânzilor chiar în momentul în care economia intră într-o recesiune. O creştere a costurilor îndatorării s-ar adăuga la necazurile consumatorilor îndatoraţi.

Totuşi, într-un sondaj Reuters de săptămâna trecută, aproape jumătate dintre economiştii chestionaţi au spus că se aşteaptă la o creştere fără precedent a dobânzii cheie de către BCE. Mai precis, de 0,75 puncte procentuale, săptămâna aceasta, în timp ce aproape la fel de mulţi prognozează o creştere de 0,50 puncte.

Recesiune mai lungă pentru zona euro

În ciuda acestor aşteptări, euro a scăzut luni sub 99 de cenţi americani pe unitate. Lucru întâmplat pentru prima dată în ultimii 20 de ani. Aceasta după ce Rusia a declarat că furnizarea de gaze prin conducta principală Nord Stream 1 către Europa va rămâne închisă pe termen nelimitat.

Preţurile gazelor de pe continent au crescut luni cu până la 30%, stârnind temeri legate de un deficit. În plus, acest spor crește aşteptările pentru o recesiune şi o iarnă grea. Este de așteptat ca întreprinderile şi gospodăriile să fie afectate de preţurile mari ale energiei.

Indicele final privind intenţiile de achiziţii ale managerilor (PMI), calculat de al S&P Global a scăzut în august la un minim al ultimelor 18 luni. Mai exact, de la valoarea 49,9 în iulie, a ajuns sub estimarea preliminară de 49,2. Orice nivel de sub 50 indică o contracţie. Reamintim, acesta este considerat ca un ghid al sănătăţii economice.

”Sondajele PMI semnalează că zona euro intră în recesiune mai devreme decât am crezut anterior. În frunte cu cea mai mare economie a sa, Germania. Iar acum vedem că zona euro va trece printr-o recesiune mai lungă, de trei trimestre”, a declarat Peter Schaffrik, economist la Royal Bank of Canada.

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

FeroviarNoutati

Calea ferată Predeal – Brașov

Durata execuției lucrărilor de modernizare a secțiunii Predeal – Brașov va fi...

Noutati

Parcarea de la terminalul Plecări din fața Aeroportului Otopeni se închide de luni, 9 septembrie

Începând de luni, 09.09.2024, ora 9.00, parcarea din fața terminalului Plecări al...

Noutati

Familia Salameh cumpără terminalul de GPL Octogon din portul Constanța

Nawaf Salameh Family Office, care deţine producătorul de băuturi spirtoase şi vinuri...

CamioaneNoutati

IAA 2024: Premieră mondială MAN eTGL

MAN Truck & Bus va prezenta noul MAN eTGL luna aceasta, în...