Home Noutati STB a anunțat liniile pe care vor circula noile tramvaie Imperio
Noutati

STB a anunțat liniile pe care vor circula noile tramvaie Imperio

127

Societatea de Transport Bucureşti (STB) a anunțat că odată cu sosirea eşalonată a noilor tramvaie Imperio de 36 de metri, vagoanele cu durata de exploatare depăşită, precum cele din gama Tatra, vor fi retrase din circulaţie etapizat. Noile tramvaie vor fi introduse în exploatare pe liniile 1, 10, 21, 25, 32, 40, 41 şi 55.

„În vederea modernizării serviciului de transport public local de călători prin achiziţionarea unor mijloace de transport ecologice, care să contribuie la creşterea calităţii vieţii la nivelul municipiului Bucureşti, în anul 2021 s-a semnat contractul de furnizare pentru 100 de tramvaie cu podea total coborâtă”, precizează STB.

Astfel, conform STB, se răspunde obiectivelor de promovare a strategiilor de reducere a emisiilor poluante în zonele urbane aglomerate şi asigurarea unui transport ecologic, la fel ca în Uniunea Europeană.

Astăzi, reprezentanții municipalității, ca autoritate contractantă, şi ai STB SA, ca beneficiari, au fost în vizită de lucru la fabrica Astra Vagoane Călători Arad. Scopul: verificarea stadiului de execuţie a tramvaielor.

Potrivit comunicatului STB, prototipul era programat să sosească în Bucureşti în luna august, conform estimărilor producătorului. Însă reprezentanții STB susțin că acesta poate fi livrat la începutul lunii iunie.

Date despre noile tramvaie Imperio

Cele 100 de tramvaie noi, din gama de 36 metri, au o capacitate totală de 322 de locuri. Dintre care 56 pe scaune. În plus, sunt dotate cu un loc special amenajat în salon pentru fotoliile rulante şi landourile pentru copii.

„Uşile, zonele de acces şi trecerile asigură accesul călătorilor cu nevoi speciale (dizabilităţi locomotorii şi/sau mobilitate redusă) pe platforma special destinată. Dar şi a celorlalţi călători pe toată lungimea vagonului. Tramvaiul este prevăzut cu buton de semnalizare a intenţiei de acţionare a rampei atât la interiorul, cât şi la exteriorul vagonului. Precum şi semnalizare la bord pentru conducătorul de vehicul.

Trapa (rampa) este rabatabilă sau culisantă cu acţionare manuală. Și beneficiază de sistem de protecţie împotriva plecării tramvaiului cu trapa deschisă. STB S.A. a făcut eforturi pentru a respecta prevederile legislaţiei în vigoare privind accesul persoanelor cu dizabilităţi în mijloacele de transport, conform prevederilor Legii 448/2006, actualizată”, se mai precizează în comunicat.

Cinci uși duble, cu sistem antistrivire

De asemenea, noile tramvaie Imperio sunt dotate cu cinci uşi duble, cu sistem antistrivire. Astfel, asigură transferul uşor al călătorilor la urcare şi coborâre. Fără obstacole sau zone înguste în dreptul uşilor de acces.

Din punct de vedere al confortului, tramvaiele au următoarele dotări:

  • echipament de climatizare destinat asigurării aerului condiţionat/încălzirii atât în salonul de călători, cât şi la postul de conducere
  • salonul iluminat în tehnologie LED
  • sistem de informare vizuală şi auditivă în tehnologie LED/LCD
  • afişaje de traseu exterioare şi indicatoare pentru avizare staţii cu LED-uri
  • monitoare extrawide pentru afişarea traseului şi a staţiilor
  • WIFI gratuit pentru călători

În plus, tramvaiele beneficiază de sistem ticketing şi sistem POS de achiziţionare a cardului direct în tramvai.

Totodată, noile vehicule au un nivel de zgomot redus, sistem de recuperare a energiei la frânare, sistem de supraveghere video 24/24 şi sistem de numărare a călătorilor.

Ca noutate, în aceste tramvaie călătorii au posibilitatea transportării bicicletelor printr-un sistem de prindere şi fixare rabatabil, care să nu ocupe spaţiul destinat celorlalţi utilizatori atunci când nu este folosit.

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

FeroviarNoutati

Calea ferată Predeal – Brașov

Durata execuției lucrărilor de modernizare a secțiunii Predeal – Brașov va fi...

Noutati

Parcarea de la terminalul Plecări din fața Aeroportului Otopeni se închide de luni, 9 septembrie

Începând de luni, 09.09.2024, ora 9.00, parcarea din fața terminalului Plecări al...

Noutati

Familia Salameh cumpără terminalul de GPL Octogon din portul Constanța

Nawaf Salameh Family Office, care deţine producătorul de băuturi spirtoase şi vinuri...

CamioaneNoutati

IAA 2024: Premieră mondială MAN eTGL

MAN Truck & Bus va prezenta noul MAN eTGL luna aceasta, în...