Home Transportatori Feroviar Eurostar evită falimentul graţie unui acord de finanţare
FeroviarTransportatori

Eurostar evită falimentul graţie unui acord de finanţare

91

Eurostar a anunţat că a ajuns la un acord de finanţare cu acţionarii şi băncile pentru a evita un faliment iminent. Compania este , operatorul trenurilor de mare viteză care fac legătura între Londra şi Paris via tunelul de sub Canalul Mânecii.

Compania Eurostar este deţinută în proporţie de 55% de SNCF, compania naţională de căi ferate din Franţa. Restul acţiunilor sunt deţinute de Caisse de dépot et placement du Québec (30%), fondul britanic Hermes Infrastructure (10%) şi compania naţională de căi ferate din Belgia (5%).

Eurostar susţine că a suferit o diminuare considerabilă a clientelei. Una chiar mai importantă decât orice alt operator feroviar sau companie aeriană concurentă. Lucru relevat și de realitate. Căci efectuează în prezent doar o singură cursă dus-întors pe zi pe ruta Paris-Londra. Înaintea pandemiei aveau loc 15 curse zilnice. Scăderea drastică a dus la apariția imperioasă a nevoii de fonduri. Altfel, compania risca să intre în insolvenţă la finele lunii mai sau începutul lunii iunie.

Problemele lui Eurostar

AFP subliniază că Eurostar suferă de pe urma faptului că în Marea Britanie este percepută ca fiind o companie publică franceză. Iar în Franţa este considerat ca o companie britanică deoarece are sediul social la Londra. În consecinţă, nu are dreptul la ajutoare directe sau la împrumuturi garantate de stat. Așa cum a fost cazul cu companiile aeriene.

Eurostar a precizat că finanţarea găsită are o valoare de 250 milioane de lire sterline (290 milioane de euro). Iar aceasta îi permite să facă faţă obligaţiilor financiare pe termen scurt şi mediu.

„Angajamentul financiar puternic al acţionarilor şi al băncilor este factorul cheie care ne va permite să relansăm activitatea pe măsura progreselor aşteptate în gestionarea pandemiei de Covid-19”, a declarat directorul general de la Eurostar, Jacques Damas.

La rândul său directorul general de la SNCF Voyageurs, Christophe Fanichet a salutat şi el acordul de refinanţare. „Este o etapă importantă pentru a asigura viitorul Eurostar şi al călătoriilor între continent şi Marea Britanie”, a spus el.

Planuri pe termen scurt

Eurostar speră ca începând cu data de 27 mai să îşi extindă oferta la două curse dus-întors pe zi pe ruta Londra-Paris. Urmând ca de la finele lunii viitoare să introducă o a treia cursă. Ulterior, Eurostar „va creşte progresiv frecvenţa curselor pe parcursul verii, în funcţie de relaxarea restricţiilor de călătorie”.

Înaintea pandemiei, Eurostar oferea între 15 şi 18 curse pe zi între Londra şi Paris. Ca şi aproximativ zece pe curs Londra-Bruxelles. Dintre care trei erau prelungite până la Amsterdam.

Acordul anunţat marţi cuprinde un aport de capital de 50 milioane de lire sterline din partea acţionarilor Eurostar, un împrumut de 150 milioane de lire sterline garantat de aceiaşi acţionari şi 50 de milioane de lire sub formă de facilităţi de credit existente care au fost restructurate. Sindicatul bancar care a venit în ajutorul Eurostar cuprinde băncile Export Development Canada, Barclays, Credit Agricole Corporate and Investment Bank, Société Générale, Natwest şi BNP Paribas.

Un alt obiectiv este fuziunea Eurostar cu compania franco-belgiană Thalys, deţinută în proporţie de 60% de SNCF din Franţa şi 40% de SNCB din Belgia, o operaţiune anunţată în toamna lui 2019 şi care se estimează că va fi încheiată până la finele acestui an.

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

FeroviarNoutati

Calea ferată Predeal – Brașov

Durata execuției lucrărilor de modernizare a secțiunii Predeal – Brașov va fi...

FeroviarNoutati

Se deschid ofertele în cadrul licitaţiei privind mersul cadenţat în jurul şi între marile oraşe

Şedinţa Comisiei de evaluare, desemnată în cadrul licitaţiei privind achiziţia serviciului “Îmbunătăţirea...

FeroviarNoutati

Trenul de lux de înaltă tehnologie din Europa

GoldenPass Express nu este doar unul dintre cele mai pitorești trenuri din...

FeroviarNoutati

Cine va opera noile trenuri electrice cumpărate de ARF

Bursa Română de Mărfuri (BRM) a demarat organizarea licitaţiilor privind achiziţia de...