Home Noutati Acțiunea Truck&Bus: sancțiuni în valoare de 17.800 lei
NoutatiTransportatori

Acțiunea Truck&Bus: sancțiuni în valoare de 17.800 lei

91

În cadrul acțiunii Truck&Bus, poliţiştii Brigăzii Rutiere au aplicat 42 de sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 17.800 lei.

Potrivit Brigăzii Rutiere, operațiunea Truck&Bus a fost realizată de poliţiştii în colaborare cu inspectori din cadrul ISCTR. Au fost verificate autovehiculele destinate transportului public de persoane cu mai mult de 8+1 locuri şi a celor destinate transportului de marfă cu masa totală maximă mai mare de 3,5 tone.

Dintre cele 42 de sancțiuni contravenționale, zece au fost aplicate pentru transportul de persoane. Alte 25 au vizat transportul de marfă, iar şapte pentru alte categorii de autovehicule. „În cadrul acţiunii au fost reţinute 13 certificate de înmatriculare. Dintre care trei transport persoane şi 10 transport marfă”, a menționat poliția rutieră.

Truck&Bus și controale în trafic în perioada 10-17 mai

Polițiștii avertizează și că, în perioada 10 – 17 mai, pe lângă Truck&Bus sunt organizate și alte activităţi de control în trafic la nivel naţional. Acestea se desfășoară sub egida Organizaţiilor Poliţiilor Rutiere din Europa (ROAD POL).

Obiectivele acţiunii sunt:

  • verificarea respectării perioadelor de conducere, a pauzelor şi perioadelor de odihnă, de către conducătorii autovehiculelor
  • existenţa atestării metrologice a aparaturii tahograf
  • legalitatea tipului de transport, sub aspectul autorizării, efectuat prin curse regulate şi ocazionale
  • deţinerea documentelor necesare efectuării transportului public de persoane/marfă de către operatorul de transport şi de conducătorul auto
  • verificarea respectării traseului şi a graficului de circulaţie cu opririle aferente
  • respectarea capacităţii maxime de încărcare ale autovehiculelor de transport persoane, avându-se în vedere situaţiile în care persoanele sunt transportate în picioare
  • verificarea respectării numărului maxim de locuri pe scaune prevăzute în certificatul de clasificare al autovehiculului, faţă de numărul maxim de locuri prevăzut în certificatul de înmatriculare al autovehiculului

Truck&Bus vizează și starea psiho-fizică a conducătorilor auto și se vor face verificări alcoolscop a tuturor conducătorilor de autovehicule. Evident, urmează să fie cercetată valabilitatea ITP și respectarea limitelor legale de viteză pe categorii de drumuri.

Totodată, poliţiştii rutieri verifică modul în care conducătorii autovehiculelor care efectuează transport de persoane, respectiv pasagerii acestora respectă prevederile Legii 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

FeroviarNoutati

Calea ferată Predeal – Brașov

Durata execuției lucrărilor de modernizare a secțiunii Predeal – Brașov va fi...

Noutati

Parcarea de la terminalul Plecări din fața Aeroportului Otopeni se închide de luni, 9 septembrie

Începând de luni, 09.09.2024, ora 9.00, parcarea din fața terminalului Plecări al...

Noutati

Familia Salameh cumpără terminalul de GPL Octogon din portul Constanța

Nawaf Salameh Family Office, care deţine producătorul de băuturi spirtoase şi vinuri...

CamioaneNoutati

IAA 2024: Premieră mondială MAN eTGL

MAN Truck & Bus va prezenta noul MAN eTGL luna aceasta, în...