DHL va testa un camion electric Volvo de 60 de tone în transporturi regionale
Home Camioane DHL va testa un camion electric Volvo de 60 de tone în transporturi regionale
CamioaneTehnologie

DHL va testa un camion electric Volvo de 60 de tone în transporturi regionale

181

Începând din luna martie, DHL Freight va testa, în premieră mondială, un camion electric Volvo FH, cu masă totală în combinație de până la 60 tone, în operațiuni de transport regional. Camionul va opera între două terminale logistice ale DHL din Suedia, situate la o distanță de aproximativ 150 km.

DHL Freight și Volvo Trucks au încheiat un parteneriat pentru a grăbi introducerea camioanelor grele electrice pentru transportul regional din Europa. Până acum, principala utilizare a camioanelor electrice a fost pe distanțe mai scurte, în orașe și zone urbane. Acum DHL Freight și Volvo Trucks au inițiat un proiect care se concentrează pe folosirea unui camion electric pe distanțe mai lungi.

Cooperarea include teste pilot exclusive cu un camion integral electric Volvo FH, cu masă totală în combinație de până la 60 tone. Începând din martie, camionul va opera între două terminale logistice ale DHL Freight din Suedia, acoperind o distanță de aproximativ 150 km. În timpul testelor, Volvo și DHL vor dobândi experiență și informații importante privind realizarea și operarea unei infrastructuri adecvate de încărcare. Datele colectate vor sprijini optimizarea unui echilibru corect între distanța de operare, masa încărcăturii și punctele de alimentare, în transportul rutier de zi cu zi.

”Scopul nostru este de a reduce la zero toate emisiile care au legătură cu activitățile logistice. Comparativ cu 2007, eficiența grupului nostru în ceea ce privește emisiile de CO2 s-a îmbunătățit cu 35%. Dar avem nevoie de soluții tehnologice inovative și de un parteneriat puternic, în această călătorie. Am încrederea că puternica noastră cooperare cu Volvo Trucks ne va sprijini în atingerea ambițioaselor noastre obiective din domeniul transportului rutier de mărfuri”, a declarat Uwe Brinks, CEO DHL Freight.

Astăzi, deja sunt in producție de serie camioanele Volvo FL Electric și Volvo FE Electric pentru distribuție urbană. La sfârșitul anului trecut, Volvo Trucks America de Nord a început vânzările modelului VNR Electric, iar acest an va marca startul vânzărilor în Europa pentru alte camioane electrice de gamă grea.

DHL va testa un camion electric Volvo de 60 de tone în transporturi regionaleDatele proiectului:

  • Proiectul DHL-Volvo începe în primul trimestru al anului 2021 și este parte din proiectul REEL, o inițiativă condusă de agenția suedeză de inovație Vinnova, pentru promovarea tranziției către un sistem de transport electrificat.
  • Traseul între Goteborg și Jönköping are 150 km pe un sens.
  • Încărcarea/ alimentarea va avea loc la centrele DHL din Jönköping și la Volvo Truck din Goteborg.

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

CamioaneNoutati

IAA 2024: Premieră mondială MAN eTGL

MAN Truck & Bus va prezenta noul MAN eTGL luna aceasta, în...

CamioaneNoutati

Volvo Trucks, camion electric cu autonomie de 600 km în a doua jumătate a lui 2025

Volvo Trucks va lansa o versiune cu autonomie extinsă a camionului său...

NoutatiTehnologie

Siguranță și fiabilitate pe șosea, la fiecare kilometru. Descoperă discurile de frână Knorr-Bremse!

Când citești aceste rânduri, peste 50 de milioane de discuri de frâne...

CamioaneRutier

Piese camioane: Cum poți crește durata de viață a vehiculului tău

In lumea transportatorilor, întreținerea corectă a camioanelor reprezintă o prioritate. Din pricina...