Hödlmayr se ocupă de exporturile Dacia în Germania
Home Transportatori Feroviar Conexiune feroviară proprie la sediul Hödlmayr Romania
FeroviarLogistică

Conexiune feroviară proprie la sediul Hödlmayr Romania

71

Hödlmayr Logistics Romania dispune de puțin timp de o conexiune feroviară proprie, direct la sediul filialei din Bascov, unde pot fi încărcate săptămânal peste 1.500 vehicule.
După câteva luni dramatice, în care efectele pandemiei de coronavirus au fost puternic resimțite, industria auto începe să-și revină treptat. Filiala Hödlmayr din Bascov, Hödlmayr Logistics Romania, privește cu optimism spre această toamnă. Experții auto estimează că, până la sfârșitul anului 2020, piața se va stabiliza la circa 70% din volumul anului precedent. Pentru a transpune sloganul ”Întotdeauna cu un pas înainte”, chiar și în aceste vremuri dificile, Hödlmayr Logistics Romania a implementat conexiunea feroviară, acum, direct la sediul filialei.

”În calitate de angajator, ne-am numărat printre companiile care au accesat programul de asistență financiară destinat protecției angajaților. De asemenea, am implementat un program de telemuncă pentru majoritatea angajaților și am luat toate măsurile de siguranță recomandate de autorități. Managementul contactului cu vizitatori externi este și el clar reglementat. Prioritatea noastră este aceea de a asigura cel mai bun nivel de protecție pentru toți cei implicați”, așa rezumă Tamer Sen, Director General al Hödlmayr Logistics Romania, aceste ultime câteva luni și completează: ”Prima jumătate a acestui an a fost puternic afectată de Covid-19, iar revenirea pieței a avut loc într-o perioadă în mod normal foarte volatilă, și anume perioada de vară. Dacă toamna nu va aduce alte evenimente neprevăzute, putem pleca de la premisa că și piața își va reveni”.

Conexiune feroviară proprie în Bascov

Soluțiile logistice care, pe de o parte, asigură un transfer facil și, pe de altă parte, îndeplinesc obiectivele climatice, au fost întotdeauna în centrul atenției pentru Hödlmayr. De aceea Grupul Hödlmayr investește continuu în transportul feroviar.

În rolul său de specialist în logistica multimodală a vehiculelor, Hödlmayr conectează și optimizează utilizarea tuturor mijloacelor de transport. De puțin timp, Hödlmayr Logistics Romania dispune de o conexiune feroviară proprie, direct la sediul filialei, astfel săptămânal pot fi încărcate aici peste 1.500 vehicule. În special, cele două fabrici de mașini din apropiere beneficiază de amplasarea geografică bună a legăturii feroviare.
”Suntem convinși că, pe termen mediu, site-ul nostru va deveni un veritabil hub internațional, de unde pot fi distribuite mașini spre vest și spre est”, declară Tamer Sen.

Despre Hödlmayr Logistics Romania

Hödlmayr Logistics Romania este a doua companie de logistică de transport auto din România, numărând în prezent peste 200 de angajați. Flota de vehicule este compusă din peste 100 transportoare speciale. Locația din Bascov include o capacitate de garare pentru circa 3.000 vehicule și asigură, pe lângă soluțiile de transport, numeroase lucrări de service și de îmbunătățire și asigurare a calității. Cifra de afaceri a filialei Hödlmayr s-a ridicat în anul 2019 la 33 milioane de euro, în creștere cu aproximativ 30% comparativ cu 2018.

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

FeroviarNoutati

Calea ferată Predeal – Brașov

Durata execuției lucrărilor de modernizare a secțiunii Predeal – Brașov va fi...

FeroviarNoutati

Se deschid ofertele în cadrul licitaţiei privind mersul cadenţat în jurul şi între marile oraşe

Şedinţa Comisiei de evaluare, desemnată în cadrul licitaţiei privind achiziţia serviciului “Îmbunătăţirea...

FeroviarNoutati

Trenul de lux de înaltă tehnologie din Europa

GoldenPass Express nu este doar unul dintre cele mai pitorești trenuri din...

LogisticăNoutati

WDP: Companiile preferă din ce în ce mai mult nearshoring-ul în favoarea offshoring-ului

Nearshoring-ul a câștigat o popularitate semnificativă în ultimii ani, înlocuind practicile tradiționale...