Grupul TRATON mizează pe camioane și autobuze electrice
Home Autobuze Grupul TRATON mizează pe camioane și autobuze electrice
AutobuzeCamioaneTehnologie

Grupul TRATON mizează pe camioane și autobuze electrice

93

Grupul TRATON, compus din mărcile MAN, Scania și Volkswagen Caminhões e Ônibus, și-a propus să devină principalul furnizor mondial de camioane și autobuze electrice.De aceea, ponderea dedicată acestei tehnologii din bugetul de cercetare și dezvoltare a fost crescută. Până în 2025, Grupul TRATON va cheltui în total peste 1 miliard de euro în dezvoltarea de vehicule electrice.

”Interesul clienților noștri pentru electromobilitate este clar în creștere. Pe termen mediu, așteptăm ca indicatorul TCO (costul total de proprietate) al camioanelor electrice cu baterii pentru distribuție și al autobuzelor electrice să devină comparabil cu cel al vehiculelor convenționale”, a declarat Andreas Renschler, membru în Consiliul de Administrație al Volkswagen AG și CEO al TRATON SE.

Acest lucru este posibil deoarece durata de viață a vehiculelor electrice este mai mare, iar prețul bateriilor este în scădere. ”Dacă toate cerințele sunt îndeplinite, estimăm că în următorii 10 până la 15 ani, o treime dintre camioanele și autobuzele produse de Grupul TRATON să aibă sisteme alternative de propulsie, majoritatea electrice. Una dintre cerințe este existența infrastructurii pentru carburanți alternativi”, a mai spus Renschler.

Un avantaj al grupului este posibilitatea de a împărți costurile de dezvoltare între cele trei mărci. TRATON dezvoltă un sistem modular de propulsie electrică. El va fi folosit începând din acest an pe primele autobuze urbane electrice Scania și MAN produse în serie. Sistemele pot fi modificate individual, în funcție de marcă și de aplicație, cu un număr de componente și costuri minime.

Activitățile mărcilor în cadrul Grupului TRATON sunt stabilite clar. Scania este lider pentru soluții sustenabile de transport, lucrând cu mai mulți carburanți alternativi. MAN urmărește o strategie de produs mai largă, de la vehicule comerciale ușoare până la cele grele. Volkswagen Caminhões e Ônibus va oferi soluții personalizate cu cel mai bun raport calitate-preț, în special pentru piețele din America de Sud și Africa.

Citește și:

MAN produce în serie mică modelul electric TGM

Camioane electrice Volvo pentru construcții și transport regional

Toyota și Hino vor dezvolta un camion alimentat cu hidrogen

Renault începe producția de serie a camioanelor electrice

Primele camioane Scania alimentate cu hidrogen

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

CamioaneNoutati

IAA 2024: Premieră mondială MAN eTGL

MAN Truck & Bus va prezenta noul MAN eTGL luna aceasta, în...

CamioaneNoutati

Volvo Trucks, camion electric cu autonomie de 600 km în a doua jumătate a lui 2025

Volvo Trucks va lansa o versiune cu autonomie extinsă a camionului său...

AutobuzeNoutati

100 de troleibuze articulate în București

Primăria Municipiului București (PMB) consultă piața în vederea determinării valorii estimate și...

NoutatiTehnologie

Siguranță și fiabilitate pe șosea, la fiecare kilometru. Descoperă discurile de frână Knorr-Bremse!

Când citești aceste rânduri, peste 50 de milioane de discuri de frâne...