AXYARD, primul produs Daimler de condus automatizat
Home Camioane AXYARD, primul produs Daimler de condus automatizat
CamioaneTehnologie

AXYARD, primul produs Daimler de condus automatizat

69

Daimler Trucks a prezentat AXYARD, primul său produs comercial de condus automatizat, fără șofer. Soluția poate fi folosită în sectoare precum logistica internă sau agricultură.Producătorul de camioane a făcut prima demonstrație cu camioane autonome în octombrie 2017, în parteneriat cu Lab1886 și Fraport AG. Atunci, mai multe camioane fără șofer erau folosite pentru deszăpezirea fostei baze aeriene Pferdsfeld.

Operațiunile actuale se bazează pe descoperirile făcute în acel proiect. Ele se desfășoară în Immendingen, cu două camioane Mercedes-Benz Arocs echipate cu tehnologie de condus autonom. Vehiculele sunt testate în condiții extreme pe un teren de mari dimensiuni.

Aproximativ 20 de hectare de teren trebuie curățate zilnic de zăpadă, gheață și apă. Aceste activități sunt efectuate noaptea de două camioane autonome Mercedes-Benz Arocs. Camioanele sunt supravegheate de personal special instruit. În funcție de condițiile meteo, traseul camioanelor este stabilit cu precizie de câțiva centimentri.

Numele AXYARD vine de la soluții automatizate (A=automatizat) folosite în numeroase cazuri (X) într-un spațiu închis (YARD). Abordarea AXYARD este de a automatiza camioanele Mercedes-Benz prin echiparea lor cu senzori și unități electronice de control. Camioanele atomatizate pot parcurge rute predefinite în spații determinate și pot fi controlate digital, monitorizate și organizate într-un sistem central de control, complet fără șofer.

În centrul tehnologiei AXYARD este interfața RTI (Remote Truck Interface), cu ajutorul căreia funcțiile vehiculului pot fi controlate de la distanță. RTI permite și interconectarea a mai multe vehicule. Camioanele sunt echipate cu sistem de localizare de mare precizie DGPS (differential GPS) și sisteme de comunicare vehicul-vehicul de ultimă generație.

Sistemele de control fără șofer au multe avantaje, precum creșterea productivității și reducerea consumului. Astfel, condusul fără șofer devine interesant pentru industrii precum logistică și agricultură. În prezent, pe lângă deszăpezirea din Immendingen, camioanele automatizate Mercedes-Benz mai sunt folosite în Brazilia pentru recoltarea trestiei de zahăr.

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

CamioaneNoutati

IAA 2024: Premieră mondială MAN eTGL

MAN Truck & Bus va prezenta noul MAN eTGL luna aceasta, în...

CamioaneNoutati

Volvo Trucks, camion electric cu autonomie de 600 km în a doua jumătate a lui 2025

Volvo Trucks va lansa o versiune cu autonomie extinsă a camionului său...

NoutatiTehnologie

Siguranță și fiabilitate pe șosea, la fiecare kilometru. Descoperă discurile de frână Knorr-Bremse!

Când citești aceste rânduri, peste 50 de milioane de discuri de frâne...

CamioaneRutier

Piese camioane: Cum poți crește durata de viață a vehiculului tău

In lumea transportatorilor, întreținerea corectă a camioanelor reprezintă o prioritate. Din pricina...