Peste 98% din camioanele din Europa sunt diesel
Home Camioane Peste 98% din camioanele din Europa sunt diesel
CamioaneTehnologie

Peste 98% din camioanele din Europa sunt diesel

71

Transportul viitorului va fi dominat de propulsiile alternative. În acest moment, însă, peste 98% dintre camioanele din Europa utilizează încă motoare diesel, se arată în statisticile ACEA.Potrivit cifrelor prezentate recent de Asociația Producătorilor de Vehicule din Europa (ACEA), aproape întreaga flotă de camioane din UE trebuie să fie reînnoită pentru atingerea unui transport rutier neutru din punct de vedere climatic. Statisticile arată că 98,3% dintre camioanele grele și de tonaj mediu din Europa sunt alimentate cu motorină.

În sectorul de vehicule comerciale ușoare, unde se regăsesc cele mai multe modele cu propulsie alternativă, dieselul menține încă o pondere de 91,2%. Dacă se adaugă însă cele 7,1% ale motoarelor pe benzină, cota motoarelor convenționale trece și aici de 98%.

”Dacă privim imaginea de ansamblu și vrem să convingem transportatorii să investească masiv în vehicule cu emisii reduse sau zero, oficialitățile din UE trebuie să lanseze urgent un pachet puternic de măsuri”, a declarat Gerrit Marx, președinte al ACEA Commercial Vehicles și al CNH Industrial, compania părinte a Iveco. cele mai importante măsuri ar viza construcția infrastructurii de încărcare și bonusurile acordate de țările UE.

Oficialii ACEA cred că factor decisiv poate fi reprezentat de taxele de drum. Ei sugerează că este posibilă o diferențiere mai mare a taxelor de drum în funcție de emisiile de CO2.

În contextul summitului ONU din Madrid privind problemele climatice, liderii ACEA declară că doresc să ajute la modelarea tranziției către un transport de mărfuri neutru din punct de vedere al gazelor cu efect de seră. Pe de altă parte, ei văd obiectivele setate de UE pentru reducerea emisiilor de CO2 ale camioanelor grele ca foarte ambițioase (-15% până în 2025 și -30% până în 2030). Astfel, producătorii nu au altă opțiune decât să se concentreze pe sistemele de propulsie alternative și să crească masiv investițiile în dezvoltare.

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

CamioaneNoutati

IAA 2024: Premieră mondială MAN eTGL

MAN Truck & Bus va prezenta noul MAN eTGL luna aceasta, în...

CamioaneNoutati

Volvo Trucks, camion electric cu autonomie de 600 km în a doua jumătate a lui 2025

Volvo Trucks va lansa o versiune cu autonomie extinsă a camionului său...

NoutatiTehnologie

Siguranță și fiabilitate pe șosea, la fiecare kilometru. Descoperă discurile de frână Knorr-Bremse!

Când citești aceste rânduri, peste 50 de milioane de discuri de frâne...

CamioaneRutier

Piese camioane: Cum poți crește durata de viață a vehiculului tău

In lumea transportatorilor, întreținerea corectă a camioanelor reprezintă o prioritate. Din pricina...