Volvo Trucks contract de service Flexi-Gold
Home Camioane Volvo Trucks introduce contractul de service Flexi-Gold
CamioaneNoutati

Volvo Trucks introduce contractul de service Flexi-Gold

90

Volvo Trucks introduce Volvo Flexi-Gold, un nou contract de service bazat pe gradul de utilizare al camionului, în cadrul căruia facturile lunare se bazează pe kilometrajul efectiv realizat. Acest lucru înseamnă că transportatorii vor avea o mai mare flexibilitate în a-și adapta operațiunile la condițiile de piață și la cerere.Conectivitatea a deschis calea către soluții noi și flexibile pentru contracte de service și pentru modalități de plată care să se bazeze pe gradul de utilizare. Volvo Trucks introduce acum un nou contract de service, contractul Volvo Flexi-Gold, cu aceeași acoperire ca cea oferită de contractul Volvo Gold, dar cu tarife lunare defalcate în părți fixe și variabile (bazate pe kilometrii parcurși), adaptate kilometrajului real al autocamionului.

”Multe companii de transport încheie contracte pe termen scurt cu clienții lor sau operează pe piețe imprevizibile și fluctuante. Acestea manifestă nevoia de o mai mare flexibilitate atunci când vine vorba de încheierea unor contracte de service. Dispunem, acum, de tehnologia necesară pentru a face posibile soluțiile dinamice și conectate precum aceasta”, declară Thomas Niemeijer, Business Development Manager, Contracte de service, Volvo Trucks.

Contractul Volvo Flexi-Gold a putut fi implementat datorită progresului serviciilor telematice, care permit vehiculelor să comunice către Volvo Trucks kilometrajul în timp real. Contractul acesta le oferă clienților o fereastră de flexibilitate de 40%, în care kilometrajul anual poate depăși sau poate rămâne sub kilometrajul stabilit cu 20%, în ambele sensuri. Fiecare factură lunară se bazează pe kilometrajul efectiv caracteristic acelei luni, fără facturare sau documente suplimentare pentru depășirea kilometrajului, emise la sfârșitul anului (în intervalul de flexibilitate). Acest aspect este util mai ales pentru clienții care se confruntă cu schimbări de sezon și cu o cerere fluctuantă.

”Pe scurt, cu cât conduceți mai puțin, cu atât plătiți mai puțin și viceversa. Contractul Volvo Flexi-Gold oferă aceeași acoperire și aceeași disponibilitate ca în cazul contractului Volvo Gold, la același cost previzibil, însă cu mai multă flexibilitate pentru a se adapta nevoilor dinamice ale afacerilor”, spune Thomas Niemeijer.

Contractul Volvo Gold este cel mai cuprinzător contract de service Volvo Trucks și cuprinde întreținerea preventivă, planificarea serviciilor conectate, precum și toate reparațiile aduse autocamioanelor.

Contract Volvo Flexi-Gold

• Contract de servicii bazat pe utilizare. Atât activitățile de întreținere, cât și plățile lunare țin cont de kilometrajul efectiv.
• Oferă o fereastră de flexibilitate de 40% pentru kilometrajul anual estimat.
• Contractul Volvo Flexi-Gold oferă aceeași acoperire și disponibilitate precum cele oferite de contractul Volvo Gold.
• Este potrivit în special pentru companiile cu activități sezoniere și cu un volum de muncă variat de la un an la altul.
• Fără facturi sau documente suplimentare pentru depășirea kilometrajului, emise la sfârșitul anului.

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

FeroviarNoutati

Calea ferată Predeal – Brașov

Durata execuției lucrărilor de modernizare a secțiunii Predeal – Brașov va fi...

Noutati

Parcarea de la terminalul Plecări din fața Aeroportului Otopeni se închide de luni, 9 septembrie

Începând de luni, 09.09.2024, ora 9.00, parcarea din fața terminalului Plecări al...

Noutati

Familia Salameh cumpără terminalul de GPL Octogon din portul Constanța

Nawaf Salameh Family Office, care deţine producătorul de băuturi spirtoase şi vinuri...

CamioaneNoutati

IAA 2024: Premieră mondială MAN eTGL

MAN Truck & Bus va prezenta noul MAN eTGL luna aceasta, în...