Portofoliul CTP Romania 1.000.000 mp
Home Logistică CTP Romania, finanțare de 82 milioane de euro pentru investiții
Logistică

CTP Romania, finanțare de 82 milioane de euro pentru investiții

61

CTP Romania a încheiat un acord de finanțare în valoare totală de 82 milioane euro, cu BRD-Groupe Société Générale și Komerční banka, în cadrul uneia dintre cele mai mari tranzacții financiare de pe piața imobiliară din România din primul semestru al anului 2019.BRD Groupe Société Générale S.A. împreună cu filiala cehă a Société Générale, Komerční banka a. s., au acordat o facilitate de credit la termen dezvoltatorului imobiliar CTP pentru a susține investițiile din România ale unuia dintre parcurile sale logistice, CTPark Bucharest West.

”Suntem mândri să susținem planurile de investiții ale clientului nostru, mai cu seamă că România se dezvoltă într-un ritm rapid, și are astfel nevoie de infrastructură modernă și fiabilă, și în special de hub-uri logistice”, a declarat Yves Lallemand, Director General Adjunct al BRD, coordonator al polului Corporates Business.

CTP deține în România un portofoliu semnificativ de parcuri industriale de clasă A, inclusiv în București, Arad, Cluj, Timișoara, precum și în alte puncte cheie din țară, însumând o suprafață construită ce depășește 1 milion metri pătrați. Dezvoltatorul a investit aproximativ 500 de milioane de euro în România, de la intrarea sa pe piață, și are în vedere să-și continue planul de dezvoltare.

CTPark Bucharest West este unul din cele mai mari parcuri industriale, nu numai în România ci și în Europa Centrală și de Est. În prezent, proprietatea cuprinde 400.000 metri pătrați construiți și se are în vedere atingerea unui volum de 1 milion metri pătrați în viitor, având ca obiectiv transformarea României într-un hub logistic în Europa de Est.

”Cred că este o oportunitate foarte bună de a finanța unul din cele mai importante proiecte ale noastre printr-un club de bănci de încredere și de un înalt profesionalism, precum BRD-Groupe Société Générale și Komerční Banka. Le mulțumim pentru angajamentul și munca lor susținută pentru a pune în practică o astfel de tranzacție, care este una din cele mai mari din prima jumătate a anului 2019”, a spus Ana Dumitrache, Director General al CTP Romania.

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

LogisticăNoutati

WDP: Companiile preferă din ce în ce mai mult nearshoring-ul în favoarea offshoring-ului

Nearshoring-ul a câștigat o popularitate semnificativă în ultimii ani, înlocuind practicile tradiționale...

LogisticăNoutati

Vânzarea DB Schenker. Două oferte în valoare de 14 miliarde de euro pentru divizia de logistică

Grupul danez de transport DSV A/S şi un consorţiu condus de fondul...

LogisticăNoutati

Mitsubishi Forklift Trucks își completează portofoliul de stivuitoare electrice

Mitsubishi Forklift Trucks a prezentat recent noua serie de stivuitoare electrice cu...

LogisticăNoutati

Sameday cumpără grupul Pactic din Ungaria

Sameday, compania de curierat din grupul eMAG, continuă să-și dezvolte infrastructura regională...