DAF Albert Heijn camioane plug-in hibrid si electrice
Home Camioane DAF a livrat primele camioane plug-in hibrid
CamioaneTehnologie

DAF a livrat primele camioane plug-in hibrid

77

DAF Trucks a livrat trei camioane complet electrice și alte două camioane plug-in hibrid, care vor fi folosite pentru livrări în cadrul lanțului de supermarketuri Albert Heijn.DAF mai livrase pentru teste alte două camioane electrice, dar cele două camioane plug-in hibrid reprezintă o premieră europeană pentru producătorul olandez. Vehiculele vor fi operate de companiile de transport Simon Loos și Peter Appel Transport.

Lanțul Albert Heijn, cu peste 1.000 de supermarketuri în Olanda, Belgia și Germania, a aderat în 2014 la ”Green Deal for Zero Emission City Logistics”, o inițiativă ce aduce la un loc expeditori, transportatori, ingineri și autorități pentru a studia cum se poate face progresul maxim spre livrări urbane fără emisii până în 2025. Părțile implicate speră ca testele lansate acum să ofere informații despre tranziția către livrările fără emisii.

Testul va implica trei camioane electrice cu baterii DAF CF Electric și două camioane plug-in hibrid DAF CF Hybrid, plus o infrastructură de încărcare rapidă de la VDL. Modelul CF Electric are o autonomie de aproximativ 100 km, în timp ce CF Hybrid face un compromis între cele două tehnologii. DAF CF Hybrid poate circula până la 50 km în modul pur electric în zonele urbane, iar în afara orașelor are autonomie o mare garantată de tehnologia diesel de ultimă oră a DAF.

Partenerii în acest proiect intenționează să adune cât mai multe informații despre problemele tehnice, operaționale, financiare și organizaționale implicate în livrările cu zero emisii către magazine. Rezultatele vor fi analizate pentru a stabili o strategie pentru implementare acestei tehnologii în viitorul apropiat.

Testarea camioanelor electrice CF Electric va fi limitată inițial la călătorii între orașele Zaandam și Amsterdam. Cele două camioane plug-in hibrid pot fi folosite și pentru livrări de mărfuri în magazinele situate mai departe de Zaandam, iar în orașe vor fi folosite cât mai mult în modul electric. Bateriile camioanelor vor fi încărcate între călătorii la un loc special construit la centrul de distribuție Albert Heijn din Zaandam.

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

CamioaneNoutati

IAA 2024: Premieră mondială MAN eTGL

MAN Truck & Bus va prezenta noul MAN eTGL luna aceasta, în...

CamioaneNoutati

Volvo Trucks, camion electric cu autonomie de 600 km în a doua jumătate a lui 2025

Volvo Trucks va lansa o versiune cu autonomie extinsă a camionului său...

NoutatiTehnologie

Siguranță și fiabilitate pe șosea, la fiecare kilometru. Descoperă discurile de frână Knorr-Bremse!

Când citești aceste rânduri, peste 50 de milioane de discuri de frâne...

CamioaneRutier

Piese camioane: Cum poți crește durata de viață a vehiculului tău

In lumea transportatorilor, întreținerea corectă a camioanelor reprezintă o prioritate. Din pricina...