Scania transportul viitorului
Home Camioane Scania lansează proiectul Transportul Viitorului
Camioane

Scania lansează proiectul Transportul Viitorului

87

Scania România a format un parteneriat cu mai multe companii pentru a accelera reducerea impactului pe care îl are transportul rutier de marfă asupra mediului înconjurător. Proiectul se numește Transportul Viitorului (www.transportulviitorului.ro).În 2018, acest proiect își propune să educe publicul din industria transportului rutier de marfă asupra celor mai eficiente modalități de reducere a consumului de combustibili fosili, și drept urmare de reducere a nivelului de CO2 din atmosferă.

Acesta a fost structurat sub forma unor filme educative scurte, avându-i ca protagoniști pe Ioan Nagl, director general Ost Transport – cu o flotă de peste 75 de camioane – și Gabriel Onofrei, președinte și fondator al Asociației Române de Drift.

Ioan Nagl este un împătimit al concursurilor pentru camioane, reușind, an de an, să obțină titlul pentru cel mai frumos camion din România. Este de asemenea pasionat de motociclism, tunning de camioane și de orice sport cu motor.

Gabriel Onofrei este pilot de raliu, VTM, drift și tunner, obținând peste 300 de trofee și 150 de medalii la numeroase competiții sportive automobilistice, dar și la concursuri de tunning auto, atât pe plan național. cât și internațional. De asemenea, Gabriel este și mentor în cadrul proiectului Țara lui Andrei.

Pe viitor, acest parteneriat va continua să adune informaţii şi să identifice elemente de inovare și de importanță strategică, în domeniul reducerii impactului pe care transportul rutier îl are asupra mediului înconjurător.

„Protejarea planetei și a mediului înconjurător trebuie să fie azi una dintre cele mai importante priorităţi pentru orice companie și avem mari ambiții pentru ca activitățile noastre să aibă efect pozitiv asupra climei. Dar numai când ne unim forțele cu alți jucători cheie din industrie vom putea atinge aceste obiective ambițioase. Formând acest parteneriat, vom avea o poziție unică pentru a implementa soluții inteligente, eficiente și sustenabile pentru transportul și logistica noastră”, spune Mihai Pașol, Director de Marketing & Comunicare la Scania România.

Dacă ar merge vertical, un camion ar depăși în câteva minute stratul de ozon. Adică centura care face posibilă viața pe Pământ. E un echilibru fragil! Primul pas în protejarea lui? Un consum „smart”. Ai emisii de CO2 mai mari atunci când consumi mai mult carburant. Și când consumi mai mult ai costuri mai mari. Testezi lucrul acesta, în fiecare zi, la drum! Îți recomandăm să consumi „smart”. Astfel reduci emisiile de dioxid de carbon și costurile, prelungind viața motorului și componentelor acestuia.

În cadrul acestui proiect vor fi lansate 11 clipuri educative, în lunile august și septembrie, iar din 7 septembrie va lua startul Caravana „Transportul Viitorului”, ce va cuprinde 10 evenimente în cele mai importante locații din țară.

Totodată, prin platforma transportulviitorului.ro este lansată și cea mai mare Competiție pentru Șoferii profesioniști din lume: Scania Driver Competitions, marele premiu constând într-un un camion Scania în valoare de 100.000 de euro.

Transportul Viitorului, cel mai mare parteneriat din industria transportului rutier, este susținut de Scania, OMV, Bridgestone, CTE Trailers și IFPTR.

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

CamioaneNoutati

IAA 2024: Premieră mondială MAN eTGL

MAN Truck & Bus va prezenta noul MAN eTGL luna aceasta, în...

CamioaneNoutati

Volvo Trucks, camion electric cu autonomie de 600 km în a doua jumătate a lui 2025

Volvo Trucks va lansa o versiune cu autonomie extinsă a camionului său...

CamioaneRutier

Piese camioane: Cum poți crește durata de viață a vehiculului tău

In lumea transportatorilor, întreținerea corectă a camioanelor reprezintă o prioritate. Din pricina...

CamioaneNoutati

ANAF a publicat ghidul de utilizare pentru aplicația RO e-Transport

Aplicația e-Transport, destinată transporturilor de marfă pe teritoriul României, este obligatorie de...